Ortodoxia pentru postmodernisti
Autor: Savatie Bastovoi, ierom.
Editura: Cathisma
 
Pret: 18.00 lei
Adauga in cos
11 x 18 cm
302 p.

Autorul acestei cărţi este unul din milioanele celor născuţi în URSS – imperiul în care lui Dumnezeu i S-a interzis să existe. Crescut în familia unui profesor de filosofie şi propagandist al ateismului ştiinţific, Ştefan Baştovoi a avut ca „religie“ arta, dedicîndu-se studiului picturii şi literaturii. La vîrsta de 20 de ani devine membru al Uniunii Scriitorilor, obţinînd mai multe premii literare în România şi Republica Moldova. La 22 de ani, surprinzător pentru cei care îl cunoşteau, tînărul poet intră în mănăstire şi se călugăreşte, primind numele Savatie.
Despre poezia şi proza lui Ştefan Baştovoi s-a scris cu diverse ocazii în presa literară şi în volume de specialitate. Este prezent în Postmodernismul românesc al lui Mircea Cărtărescu.

Cartea de faţă cuprinde articole şi eseuri apărute de-a lungul vremii în presa laică de la Chişinău şi din România, adresîndu-se în special celor din afara Bisericii, cît şi o serie de interviuri cu personalităţi ale lumii culturale şi ecleziale din România, Republica Moldova şi Rusia.


Alte carti de acelasi autor:
Intre Freud si Hristos
Adauga in cos
Pret: 15.00 lei
Puterea duhovniceasca a d [...]
Stoc epuizat
Pret: 7.00 lei
A iubi inseamna a ierta
Adauga in cos
Pret: 9.00 lei
Nebunul
Adauga in cos
Pret: 12.00 lei
Pentru cine bat clopotele [...]
Stoc epuizat
Pret: 5.00 lei
Slava desarta. Apoftegme [...]
Stoc epuizat
Pret: 9.00 lei
Sminteala Evangheliei. Dr [...]
Stoc epuizat
Pret: 12.00 lei
Puterea duhovniceasca a d [...]
Stoc epuizat
Pret: 12.00 lei
Smerenie si libertate (CD [...]
Stoc epuizat
Pret: 12.00 lei
Cind pietrele vorbesc
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei


Alte carti similare:
Despre ispite, intristari [...]
Adauga in cos
Pret: 4.00 lei
Credinta
Adauga in cos
Pret: 5.50 lei
2012. Sfarsitul lumii?
Adauga in cos
Pret: 8.00 lei
Capete despre rugaciune
Adauga in cos
Pret: 4.50 lei
9.00 lei
Homo americanus. O radiog [...]
Stoc epuizat
Pret: 12.00 lei
Parintele Ieronim Simonop [...]
Adauga in cos
Pret: 18.00 lei
Invatatura de credinta or [...]
Stoc epuizat
Pret: 26.00 lei
Ganduri de altadata pentr [...]
Adauga in cos
Pret: 16.00 lei
Cuviosul Paisie Aghioritu [...]
Adauga in cos
Pret: 37.00 lei
Patericul Maicii Domnului
Adauga in cos
Pret: 37.00 lei
Atitudini - Revista de ga [...]
Adauga in cos
Pret: 9.00 lei
Cea mai scurta cale catre [...]
Adauga in cos
Pret: 9.00 lei
Recomandari
Pret: 6.00 lei
Adauga in cos
Pret: 10.00 lei
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei
Adauga in cos
Pret: 19.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

 

Cele mai populare
Pret: 8.00 lei
Adauga in cos
Pret: 13.00 lei
Adauga in cos
Pret: 25.00 lei
Adauga in cos
Pret: 10.00 lei
Adauga in cos
Pret: 10.00 lei
Adauga in cos
Pret: 35.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

Parteneri:
Categorii: • Arta  • Carte scolara  • Copii  • Dictionare  • Diverse  • Educatie  • Enciclopedii  • Etnografie  • Filosofie  • Istorie  • Literatura  • Multimedia  • Psihologie  • Religie  • Sanatate  • Sociologie  Colectii: • Cele mai populare  • Recomandari  • Reducere 50 la suta 
Copyright © 2009 - Cyber GRUP SRL - ROMANIA - a Corporate Support & Solutions Company